vineri, 7 septembrie 2012

Rodgers ar putea apela la Suso


   După ce a ratat oportunitatea de a întări atacul echipei în timpul perioadei de transferuri, Brendan Rodgers se orientează acum spre jucătorii tineri, iar principalul vizat este Suso, cel care ar putea fi promovat la prima echipă.

   Craig Bellamy, Dirk Kuyt şi Andy Carroll au plecat de la Liverpool (ultimul sub formă de împrumut), iar singurul atacant care a venit este Fabio Borini. Atacul echipei este slăbit, Rodgers fiind forţat să găsească soluţii pentru fiecare meci, având în vedere că echipa sa este implicată în mai multe competiţii.

   Suso a semnat cu Liverpool în 2010, venind de la Cadiz. Jucătorul spaniol are 18 ani şi este dornic de afirmare, mai ales după ce colegul său de breaslă, Raheem Sterling, este deja inclus în planurile de viitor ale lui Rodgers la prima echipă.

     " Acum am putea să începem un plan intermediar de muncă. Băieţi ca Suso vor primi oportunitatea de a juca. "

     " Trebuie să rămânem împreună şi să fim puternici. Această situaţie îi va ajuta pe unii jucători să se afirme şi trebuie să profite de oportunitatea primită. " a declarat Brendan Rodgers.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.