vineri, 30 decembrie 2011

TIKI-TAKA GERRARD: Liverpool 3-1 Newcastle United

   
   Cu multă muncă şi dăruire, elevii lui Dalglish au reuşit să treacă de Newcastle United cu scorul de 3-1, după ce oaspeţii au condus cu 1-0. Dorinţa cormoranilor de a câştiga această partidă nu a putut fi stăpânită de băieţii lui Alan Pardew, care nu i-au pus mari probleme lui Reina.

   Meciul a început cu un joc nu prea convingător din partea lui Liverpool, iar Newcastle a deschis scorul după o fază mai controversată, la care mingea lovită cu capul de Cabaye a fost deviată de către Demba Ba, Reina nemaiputând să o ajungă. După această fază, cormoranii s-au trezit şi au început să asalteze poarta lui Krul, iar după cinci minute, Bellamy a adus egalitatea după un frumos şut din zona punctului cu var.

   În repriza secundă, Dalglish a mutat decisiv în minutul 59, introducându-l pe Steven Gerrard, care a revitalizat total jocul echipei. După o lovitură liberă obţinută de Agger, Bellamy a marcat trimiţând un şut înşelător, care la păcălit uşor pe Krul, fiind mascat şi de Andy Carroll. Dorinţa arzătoare de obţinere a victoriei s-a văzut şi după faza în care Martin Skrtel a scos incredibil mingea de pe linia porţii, iar Carroll o trimis mingea în bara transversală, printr-o lovitură de cap. Craig Bellamy a ieşit de pe teren după ce arcada i-a fost spartă, ca urmare a unui cot trimis de Coloccini. Momentul mult aşteptat a şi venit, iar pasa lui Henderson pentru Gerrard a fost suficientă pentru a urca scorul la 3-1, după ce căpitanul nostru a trimis mingea printre picioarele goalkeeper-ului oaspeţilor.

   Aşadar, Liverpool încheie anul cu o victorie meritată pe deplin, urmând să se deplaseze pe 3 ianuarie, pe terenul liderului la zi în Premier League, Manchester City. Această victorie este bine-venită, cormoranii urcând până pe poziţia a 4-a, la egalitate cu Chelsea, care are totuşi un meci mai puţin disputat. 

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.