sâmbătă, 11 februarie 2012

AVANCRONICĂ - Manchester United v Liverpool


   După meciul din FA Cup, Liverpool o va întâlni din nou pe Manchester United, însă de această dată, cele două echipe se vor întâlni în campionatul englez, chiar pe stadionul formaţiei lui Sir Alex Ferguson.

   Prezenţa lui Suarez pe Anfield va atrage atenţia multor persoane, ştiind prea bine evenimentele care i-au adus suspendarea uruguayan-ului, după partida tur. Ceea ce va fi de urmărit este întâlnirea lui Evra cu starul sud-american, eveniment care va fi mai mult ca sigur surprins de camerele care vor transmite acest duel, încă din startul acestuia.

   Situaţia din clasament le obligă pe cele două echipă să practice un joc care să le aducă victoria. United se află la două puncte de liderul clasamentului, fiind forţată să obţină un rezultat pozitiv, iar Liverpool are nevoie şi mai mare de puncte, pentru a ajunge cât mai aproape de poziţia a IV-a.

   În tabăra gazdelor, Alex Ferguson a anunţat că Tom Cleverley va fi pe lista jucătorilor care vor participa la acest meci, alături de Chris Smalling. Chiar dacă managerul scoţian a primit aceste veşti bune din partea medicilor, acesta nu se poate baza în continuare pe Nani, Lindegaard, Vidic şi Owen. Se pare că acest derby vine prea repede şi pentru Phil Jones, care speră să fie apt pentru meciul din Europa League cu Ajax.

   De partea cealaltă, Lucas Leiva rămâne singurul absent pe o perioadă mai lungă din echipa cormoranilor. Jose Enrique a revenit la antrenamente şi va fi trecut mai mult ca sigur în primul 11. În aceeaşi situaţie este şi Luis Suarez, rezervă în partida cu Tottenham Hotspur. Uruguayan-ul este aşteptat să înceapă încă din primul minut acest duel, fiind încântat de a ucide apărarea rivalei noastre.

   Partida va fi condusă de la centru de către Phil Dowd, asistat pe margini de Bennett şi Garratt, iar al patrulea oficial va fi mult mai tânărul Anthony Taylor.

   În România, DigiSport 1 va transmite acest duel, începând cu ora 14:45.

   Uitându-mă peste un sondaj organizat de SkySports care ţine de rezultatul acestei partide, Liverpool a obţinut un procentaj de 47.1% la victorie, Manchester United 46.5%, iar egalul a obţinut 6.4%, în urma voturilor acordate de fanii fotbalului britanic. La casele de pariuri din România, majoritatea persoanelor merg pe o victorie a formaţiei gazdă, dar sperăm că aceştia vor avea parte de o surpriză.


   Avem încredere deplină în băieţii lui Kenny Dalglish, fiindcă ştim că aceştia se concentrează foarte bine în meciurile mari. Regele de pe Anfield ştie cum să trateze astfel de întâlniri, iar toată suflarea cormoranilor aşteaptă uciderea diavolului roşu din Manchester.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.