miercuri, 29 februarie 2012

S-a accidentat Gerrard ?

   
   Steven Gerrard a fost titularizat de Stuart Pearce în amicalul cu Olanda, dar se pare că acesta a fost schimbat după 30 de minute trecute din prima repriză. Imediat au apărut unele zvonuri care afirmau că acesta ar fi acuzat o lovitură la picior, nedorind să mai forţeze în partida de pe Wembley. Disponibilitatea sa pentru meciul cu Arsenal din campionat stă sub semnul întrebării, fiind necesară o analiză făcută de medicii echipei.

   De asemenea, colegul său de la naţională şi de la club, Glen Johnson, a fost trimis acasă înainte de partida cu Olanda, datorită unei mici accidentări suferite de acesta la antrenamentul de marţi dimineaţă. Fundaşul dreapta speră să fie apt pentru derby-ul pe care echipa sa îl va juca împotriva tunarilor lui Wenger.

   Luis Suarez a evoluat pe toată durata partidei pe care naţionala Uruguay-ului a jucat-o pe National Arena din Bucureşti. Starul naţionalei sud-americane nu a forţat deloc, fiind conştient de ce partide mai interesante îl aşteaptă în Premier League.

   Mai sunt mulţi jucători de la Liverpool care joace în amicalele din această seară, dar sperăm ca Dalglish să nu aibă parte de vreo accidentare înaintea unui duel care face toţi banii, cum e cel cu Arsenal.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.