miercuri, 22 februarie 2012

Bellamy : ' Nu voi fi judecat după medalii '


     Cu toate că a lipsit în disputa câştigată de Liverpool în faţa lui Brighton datorită unei accidentări minore, Craig Bellamy va fi cu siguranţă disponibil pentru meciul din Finala Carling Cup, împotriva lui Cardiff City.

   Cu Charity Shield în palmares şi Cupa Scoţiei, Bellamy nu crede că la sfârsitul carieirei va fi judecat după trofeele cucerite. 

   " Interogat " de jurnalisti înainea meciului din Finala Carling, Craig a declarat următoarele: " Mi-am savurat cariera. Este o carieră definită de trofee? Nu cred. Nu şi  niciodată nu va fi. Fac tot ce depinde de mine să câştig fiecare meci, dacă reuşesc să câştig şi trofee, cu atât mai bine. "

   Bellamy a declarat de asemenea că încearcă să se bucure cât poate de mult de minutele pe care le joacă acum, spre sfârşitul carierei. El a mai spus printre altele că se ştie împlinit conştient de faptul că s-a antrenat din greu pentru a ajuta echipa, chiar dacă echipa nu are rezultate. 

     Se ştie faptul că în sezonul trecut, Craig Bellamy a fost împrumutat de Manchester City la Cardiff City, în Championship. Galezul s-a decalrat fan al echipei de ligă secundă spunând că obişnuia să susţină echipa pe vremea când era un puşti.

   Acum soarta a decis ca Craig să înfrunte " prima dragoste " în Finala Carling Cup. Aici jurnaliştii englezi au simţit o slăbiciune de-a lui Craig şi l-au întrebat: " Te-ai bucura dacă ai înscrie împotriva fostului tău club?".
Bellamy a declarat: " Cu certitudine nu!"

   Cu siguranţă dacă va juca în Finală, Craig va ajuta echipa să câştige, dar până atunci trebuie să îi demostreze lui King Kenny că este disponibil şi concentrat să îşi înfrunte fosta echipa.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.