sâmbătă, 13 iulie 2013

AVANCRONICĂ: Preston v Liverpool

Primul amical al verii, pe Deepdale. Ne vedem pe GSP TV!

   Iată-ne ajunși bucuroși și la prima partidă care prefațează noul sezon competițional. Sunt foarte încântat de faptul că deschid acest șir al avancronicilor, care sper să fie de bun augur pentru noi.

   În prima întâlnire amicală, Liverpool se deplasează pe Deepdale, acolo unde va juca împotriva lui Preston North End, formație din League One (liga a 3-a). Toată lumea așteaptă debutul formației lui Brendan Rodgers, care după o a doua jumătate de sezon reușită, încearcă să spargă gheața și să intre în Top 4. Pentru acest prim duel amical, managerul cormoranilor va acorda posibilitatea unor jucători nou-veniți, dar și altor fotbaliști să-și demonstreze calitățile.

Preston North End


   Nu este de așteptat ca echipa gazdă să-i pună mari probleme lui Liverpool, chiar dacă antrenorul Simon Grayson are la dispoziție întreg lotul. Jucători prea cunoscuți nu are Preston. Totuși, vara aceasta au reușit să-l achiziționeze pe veteranul Kevin Davies, fost jucător la Bolton Wanderers. De asemenea, un alt jucătorul mai cunoscut poate fi considerat goalkeeper-ul Declan Rudd, împrumutat pentru un sezon de Norwich City pe Deepdale.

Liverpool


   În tabăra noastră, Coates, Reina și Suarez nu vor juca, având o vacanță mai prelungită după Cupa Confederațiilor. Nici Daniel Sturridge nu va evolua, datorită accidentării suferite în tricoul naționalei. În rest, Brendan dispune de întregul efectiv. Nu știu dacă vor juca unii fotbaliști precum Gerrard, Agger sau Coutinho, dar este de așteptat ca noii-veniți, Mignolet, Luis Alberto, Iago Aspas și Kolo Toure să evolueze pentru cormorani.

Jucători de urmărit


   Pentru Preston evoluează J. Welsh, un fost mijlocaș al lui Liverpool, în perioada lui Houllier, care a bifat 10 aparențe la prima echipă. În echipa lui Brendan, Mignolet este un jucător de urmărit. Mai mult ca sigur el va fi titular. Aspas este un alt jucător asupra căruia trebuie să ne aruncăm ochii. Ne așteptăm la un impact masiv din partea lui, dar și din partea lui Alberto.

Arbitraj și TV


   Cunoscutul central, Neil Swarbrick, va conduce această partidă de la centru. De asemenea, ne bucurăm că această întâlnire amicală este transmisă și în România, pe GSP TV, începând cu ora 17:00.

Concluzii


   Mă aștept la o partidă frumoasă, în care abia aștept să văd la treabă mulți jucători, mai ales cei nou-veniți. Atsmofera va fi plăcută, ținând cont că acest amical a fost organizat în memoria lui Bill Shankly. Victoria nu trebuie să ne scape. Chiar dacă e doar un amical, un succes îți ridică moralul și te ajută foarte mult.

Bill Shankly - jucător legendar pentru Preston, 'antrenorul miracol' pentru Liverpool


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.