joi, 18 august 2011

Gary Cahill - din nou în vizorul 'regelui'

   
   Kenny Dalglish şi-a reîndreptat acum atenţia spre Gary Cahill, după ce transferul lui Jose Enrique s-a rezolvat. Managerul cormoranilor a cheltuit bani toată vara, aducând jucători la mijlocul terenului, în poartă, şi pe postul de fundaş stânga, dar postul de fundaş central a rămas încă neacoperit. 

   10 milioane de lire sterline, plus David N'Gog, plus Raheem Sterling care va fi împrumutat timp de un an, pare a fi oferta lui Liverpool, în schimbul lui Gary Cahill.

   Chiar dacă cormoranii tot insistă, boss-ul lui Bolton, Owen Coyle, afirmă clar şi ferm că fundaşul lor nu pleacă nicăieri. Însă, formaţia de pe Reebok Stadium ar putea avea nevoie de bani pentru a mai aduce ceva jucători, până se închide perioada de transferuri. 

   În această perioadă, Dalglish s-a izbit şi de refuzul celor de la Stoke City, care spun că super-apărătorul lor, Ryan Shawcross, nu pleacă nici el nicăieri.

   Perioada de transferuri se încheie la finalul lunii august, iar cormoranii trebuie să mai aducă măcar un fundaş central, poate şi un atacant. Sperăm ca tranzacţiile să se facă cât mai repede, iar jocul să devină din ce în ce mai bun, ţinând cont că avem câţiva jucători noi în primul 11.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.