luni, 1 august 2011

Meci frumos: Valerenga 3-3 Liverpool

   Liverpool şi Valerenga au oferit un show total astăzi, cu multe goluri. Meciul din Norvegia s-a disputat cu casa închisă, majoritatea fanilor de pe stadionul de 25,000 de locuri, purtând tricoul cormoranilor.

   După un început mai prost de meci, cormoranii s-au văzut conduşi cu scorul de 2-0. Decarul gazdelor, Strand, a deschis scorul în minutul 14, urmând ca Ogude să dubleze avantajul, marcând dintr-un penalty care nu prea a fost. 

   Andy Carroll a redus din diferenţă în minutul 43, scorul pauzei fiind de 2-1, în favoarea echipei gazdă.

   După pauză, echipa noastră a părut mult mai hotărâtă, iar Daniel Agger a marcat o dublă, în minutele 83 şi 88. Aquilani şi Shelvey l-au pus la grea încercare pe portarul de rezervă al echipei adverse, dar acesta a făcut faţă cu brio.

   Când totul părea decis, posesia fiind e partea cormoranilor, Fellah a marcat golul egalizator în minutul 94, stabilind astfel scorul final: Valerenga 3-3 Liverpool.

   Deplasările lui Liverpool s-au terminat în perioada de pregătire, iar ultimul amical va fi susţinut pe Anfield, pe 6 august, atunci când Valencia va veni în regat, pentru a practica o partidă frumoasă, alături de echipa noastră.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.