Liverpool s-a împus în faţa lui Bolton cu scorul de 3-1.
Este o victorie pe deplin meritată a băieţilor lui Kenny Dalglish, la capătul unui joc pe care l-au controlat cu seninătate.
Scorul a fost deschis în minutul 15 de către Henderson, după un sut cu piciorul stâng, care s-o oprit în vinclul porţii lui Bolton. Combinaţiile au curs foarte bine în prima parte a primei reprizei; după minutul 25 echipa noastră nu a mai pasat la fel, dar tot a dominat.
Cea de-a doua repriză a fost tot a "cormoranilor", aceştia au majorat diferenţa: 2-0 Skrtel în minutul 52 după un corner-fulger. La 10 minute după revenirea de la cabine, scorul era 3-0 după ce Adam a înscris cu un sut frumos din afara careului, şut în diagonală care s-a scurs în plasa aceluiaşi portar: Jaaskelainen. Cu acest scor, văzându-se cu victoria asigurată, elevii lui Kenny au redus turaţia, iar cei de la Bolton au redus din diferenţă prin Klasnic, în minutul 90.
Este foarte bine că nou-achiziţionaţii Henderson şi Adam au marcat în acest meci.
Aşadar am acumulat 7 puncte după 3 meciuri în campionat şi sperăm să o ţinem tot aşa.
Felicitări pentru victorie băieţi, YNWA !!!