miercuri, 23 ianuarie 2013

Din nou în 'Transfer Zone' ...


   Au rămas mai puţin de zece zile până la încheierea perioadei de transferuri, iar Liverpool trebuie să se mişte mai cu viaţă, dacă doreşte să mai aducă ceva. Până acum, Daniel Sturridge este singurul jucător care a fost adus la Melwood, şi care putem spune că a confirmat deja prin evoluţiile sale de până acum.

   Unele surse vorbesc în continuare despre transferul lui Coutinho. Aflând despre interesul nostru, jucătorul lui Inter a fost flatat, însă a declarat că se simte destul de bine în Italia, nedorindu-şi neapărat să plece. În ciuda acestui lucru, mai multe ziare au scris că oficialii echipei de pe Anfield au decis să plece în peninsulă, pentru a discuta cu cei de la Inter, despre mutarea lui Coutinho în Anglia. Totuşi, să nu ne grăbim, dar se pare că este un zvon cât se poate de real.

   Dacă în ultimele zile, numele acestui mini-star brazilian a fost rostit mai peste tot, vă propun să ne uităm şi la alţi jucători, care ar putea veni la Liverpool, pentru a ajuta formaţia antrenată de Brendan Rodgers, în încercarea de a obţine o calificare în Champions League.


   Tom Ince, jucătorul lui Blackpool, a fost ca şi vândut pe Anfield, dar se pare că oficialii echipei de pe Bloomfield Road refuză să mai vorbească despre acest transfer. Un alt nume, care chiar dacă nu a fost văzut printre zvonuri de foarte multe ori, merită luat în calcul, este cel al lui Yann M'Vila, jucătorul lui Rennes. De asemenea, Susaeta de la Bilbao ar putea fi luat şi el în vizor. Este un jucător foarte bun după părerea mea ... nu mai spun de Iker Muniain. Să nu uităm şi de Dries Mertens, cel care a fost ţintit de Liverpool din luna octombrie, însă zvonurile legate de acesta nu au mai apărut. 


   Pe lângă această listă, probabil ar mai fi şi alte liste ale voastre, care ar putea fi luate în calcul, dar noi, fanii, trebuie să ne rezumăm la statutul şi puterea pe care le avem. Boşii de la Melwood i-au deciziile, chiar dacă ne convin sau nu. Noi cu părerile, ei cu faptele ...

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.