sâmbătă, 26 ianuarie 2013

ZVON: Ne-am înţeles cu Inter pentru Coutinho


   Conform unor surse importante din Albion, Liverpool s-a înţeles cu Inter Milan pentru transferul lui Philippe Coutinho. Se pare că gruparea de pe Anfield s-a săturat de joaca produsă prin acest transfer, înaintând o ultimă ofertă pentru starul brazilian, acceptată de gruparea milaneză. Suma pare să se învârtească în jurul a 8.5 milioane de lire sterline.

   Southampton s-a interesat şi ea de micuţul talent, însă Coutinho alege o formaţie mult mai bine cotată. Mai rămâne de discutat cu agentul fotbalistului, pentru a stabili salariul şi celelalte înţelegeri contractuale, care nu par să fie o problemă, după părerea mea. Mai apoi, urmează vizita medicală, iar dacă aceasta va fi trecută cu succes, transferul se va oficializa.

   Aşteptăm noutăţi cât se poate de reale de pe site-ul oficial, cu privire la acest jucător, însă eu cred că această mutare se va finaliza până la urmă. Dacă va fi aşa, sper doar ca acest fotbalist să aibă un impact asemănător cu cel al lui Sturridge.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.