vineri, 22 martie 2013

Cum vor răspunde băieţii pe Villa Park?


   Mă gândeam astăzi la cum vor răspunde băieţii noştri la meciul de pe Villa Park, chiar dacă mai este până atunci. Toată lumea se aştepta ca ei să facă un joc bun şi să câştige împotriva lui Soton, dar s-a întâmplat exact contrariul. Consider că reacţia acestora după acea înfrângere din ultima etapă este foarte importantă.

   În viziunea mea, sunt aproape sigur că elevii lui Brendan vor răspunde pozitiv. Oricum, trebuie să fim conştienţi că meciul va fi extrem de greu, datorită faptului că gruparea adversă, antrenată de Paul Lambert se zbate în zona retrogradării. Au un moral bun după ultima victorie din campionat, iar acest lucru îi va împinge puţin de la spate.

   Din nou vom avea parte de un duel între antrenorii din generaţia tânără. Totuşi, cred că Brendan Rodgers are un avantaj, remarcându-se mai mult decât Lambert, în perioadele petrecute la fostele lor echipe. Se anunţă un duel interesant încă de pe acum, curios fiind de răspunsul băieţilor, care va fi exprimat prin calitatea jocului susţinut de aceştia.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.