sâmbătă, 16 iunie 2012

TRANSFERURI: Posibile mutări după EURO 2012

'Alan Dzagoev - vedeta Campionatului European din Polonia şi Ucraina'
   
   Evoluţia unor jucători la EURO 2012 stârneşte interesul multor echipe mari din Europa, mai ales din Barclays Premier League. Manchester City, Manchester United, Arsenal, Chelsea şi Liverpool sunt interesate de serviciile unor fotbalişti care confirmă la Campionatul European din Polonia şi Ucraina, însă preţurile acestora se umflă odată cu bunele evoluţii în partidele de la această competiţie.

   Roman Shirokov este titular incontenstabil în puternica naţională a Rusiei, iar la 30 de ani este în cea mai bună formă a carierei sale. Cert este că acesta a trecut prin armată, a avut probleme cu diferiţi antrenori şi cu băutura, dar aceste lucruri nu au reprezentat piedici mari în cariera sa fotbalistică. Valoarea sa în bani atinge 8 milioane de lire sterline, iar ziariştii din întreaga lume cred că acest jucător s-ar potrivi cel mai bine unor echipe precum Liverpool sau Chelsea.

   Cel mai curtat jucător de la EURO este Alan Dzagoev, tânărul atacant al celor de la ŢSKA Moscova. La doar 21 de ani, acesta face senzaţie în teren, având abilităţi remarcabile de a desface apărări şi de a finaliza. Poziţia sa preferată este aceea de a juca în spatele vârfului, iar orice echipă de pe planetă va face o afacere perfectă dacă va reuşi să-l transfere. Presa îl cotează momentan la 15 milioane de lire sterline, cu o atenţionare de creştere remarcabilă a acestui preţ în următoarele meciuri.

   Pe lângă aceşti jucători, mai găsim şi alte nume interesante precum: Mats Hummels, Lukasz Piszczek, Holger Badstuber, Claudio Marchisio, Ivan Rakitic sau Robert Lewandowski.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.