marți, 22 mai 2012

Capello - al treilea nume de pe listă


   Conform presei din toată lumea, Fabio Capello a fost chemat la o întâlnire de patronii lui Liverpool, după ce aceştia au mai făcut acest lucru cu Roberto Martinez şi Andre Villas-Boas. Boston pare a fi una din destinaţiile care au o legătură strânsă cu Liverpool în ultima perioadă.

   După ce a plecat de la cârma naţionalei Angliei, Capello a fost curtat de mai multe echipe, printre care şi Chelsea, însă de când a apărut oferta venită de pe Anfield, antrenorul italian pare mult mai interesat de aceasta, putând să o obţină, în caz că patronii americani vor apela la serviciile sale, însă vârsta acestuia ar putea reprezenta un impediment, ţinând cont de pretenţiile americanilor.

   Până acum, Roberto Martinez şi Andre Villas-Boas au fost contactaţi şi au discutat cu patronii americani, iar Capello pare să fie al treilea pe listă. Cu toate acestea, este de aşteptat ca pe această listă a şefilor din America să mai apară un nume, iar la final, aceştia vor alege cel mai potrivit om pentru a conduce echipa de la Melwood pe culmile gloriei. Suporterii şi-au exprimat dorinţa de a auzi mai repede numele noului antrenor al echipei favorite, însă americanii doresc să aleagă omul perfect, care să revitalizeze situaţia de la club şi să implanteze o filosofie specifică unui club de talia lui Liverpool.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.