 |
| Dănuţ cu mine |
A fost pentru prima dată când am văzut meciul cu mai mulţi suporteri Liverpool şi a fost minunat.
Iniţial îmi plănuisem plecarea la Bucureşti pentru acelaşi meci: Liverpool - Chelsea, dar pentru cel din campionat. S-a întâmplat să fie în Finala FA Cup. Cu atât mai bine.
În jur de 80 de nebuni, printre care m-am numărat şi eu, şi Dănuţ, au semnat prezenţa la Half Time Pub în centrul Vechi al Bucureştiului.
Atmosfera a fost de vis. Băieţii au cântat , au ţipat din toţi rărunchii, au aplaudat la fiecare intervenţie reuşită a favoriţilor, au fost Fani.
Rezultatul nu ne-a fost pe plac, evident. Faptul că am trăit acel meci cu ei, pentru mine e de nedescris în cuvinte. Am simţit că suntem toţi un suflet.
Încă mai practicăm un fotbal prea cinstit pentru zilele de astăzi şi cu o echipă încă fragiă, e greu să rezişti în faţa hienelor.
Liverpool joacă pentru fotbal şi pentru suporteri.
Pentru mine rezultatul nu e dezamăgitor. Orice are un rost.
Dacă aş avea ceva de reproşat cuiva, e faptul că ar fi trebuit să se bazeze de la început pe forţa lui Carroll, în duelurile cu aproape oricare jucător al londonezilor.
Voiam un 4-4-2 clasic, încă de la început. Nu a fost să fie.
Horia Matei, care pentru mine reprezintă cel mai de seamă reprezentant al cornoranilor din România, şi pe care am avut onoarea să-l cunosc, nu poate însă să-şi scundă dezamăgirea. Eu la meci l-am perceput ca pe un fan care îşi iubeşte echipa necondiţionat, indiferent de rezultate, doar pentru că e echipa lui, fără să pună semne de întrebare, fără nimic... Liverpool! Asta numesc eu suporter.
Că am cunoscut-o pe Roxana, sau că Dănuţ m-a primit la el acasă nu are rost să vă spun, dar experienţa pe care am trăit-o la Bucureşti e de neegalat.