luni, 21 mai 2012

Suarez nu pleacă, De Boer o refuză pe Liverpool . . .


   Atacantul uruguayan al cormoranilor, Luis Suarez, a negat astăzi speculaţiile apărute în presă, conform cărora acesta urma să părăsească echipa de pe Anfield în această vară, plecând către Real Madrid sau Barcelona.

   Scandalul cu Patrice Evra şi plecarea lui Kenny Dalglish au părut factorii principali care să-l determine pe jucătorul sud-american să plece de pe Anfield, confirmând că îşi doreşte să joace în campionatul spaniol, însă acel moment nu a venit încă, pentru că Luis mai are multe de demonstrat în tricoul cormoranilor.

     " Să fiu sincer, nu am vorbit niciodată cu cineva de la Real Madrid sau Barcelona. Dacă dădeam curs zvonurilor apărute în presă, atunci aş fi jucat până acum pentru vreo 20 de echipe. "

     " Am avut un sezon bun, ajungând în două finale de cupe, dar parcursul din campionat nu a fost conform aşteptărilor noastre, însă vom lua lucrurile bune de acolo. "

     " Liverpool este un club de nota 10 la capitolul sprijinul jucătorilor. Îi sunt recunoscător acestui club pentru că mi-a acordat oportunitatea de a juca în Premiership. " a declarat Suarez.

   În ciuda acestor lucruri, problema antrenorului rămâne neclară, iar după câteva refuzuri primite din partea lui Jurgen Klopp, managerul Borussiei Dortmund şi din partea lui Brendan Rodgers, managerul lui Swansea, cormoranii au întâmpinat un alt refuz, venit de această dată din partea antrenorului formaţiei Ajax Amsterdam, Frank de Boer, care a declarat că vrea să mai rămână pe Amsterdam Arena, după ce a câştigat două titluri consecutive cu formaţia olandeză.

     " Sunt onorat de propunerea primită, însă vreau să continui ce am început la Ajax. " a afirmat De Boer.

   Favoritul presei la preluarea postului de antrenor la Liverpool rămâne Andre Villas-Boas, care a declarat ieri că nu se grăbeşte în alegerea viitoarei echipe pe care o va pregăti.

     " Îmi voi alege proiectul potrivit, iar decizia mea are nevoie de timp. " a susţinut Villas-Boas.

   Pe lângă antrenorul portughez, Fabio Capello şi Roberto Martinez rămân pe lista patronilor.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.