Am venit în Anglia la chemarea lui Rafa. Câştigaseră în 2005 Champions League şi era greu de refuzat o echipă englezească la care intuiam forma de vîrf a carierei mele, o echipă care să mă ajute să progresez ca fotbalist. Am acceptat provocarea.
Am debutat fantastic la Liverpool, cu gol, şi trebuie să recunosc că timpurile erau mai frumoase ca niciodată! Eram iubit, eram respectat, marcam goluri, îmi plăcea ce făceam şi făceam ce îmi plăcea. Anglia, şi chiar Europa erau la picioarele mele. Am câştigat chiar şi Gheata de Aur.
Nu neapărat talentul meu, ci mai degrabă faptul că mă dedic ca fotbalist celor mai frumoşi fani din lume creştea performanţele mele peste aşteptări.
Au fost patru sezoane de vis, pe care încă nu îmi dau seama dacă le-am visat, sau mi le-am imaginat.
A urmat apoi o perioadă de declin, de destabilizare a clubului iar lucrurile au luat o altă întorsătură. Patronii m-au minţit, dar nu mai contează asta acum.
Eram conştient de substanţa mea de fotbalist şi cum la Liverpool totul degenera, am decis cu ochii închişi, să plec la Chelsea. Aici a început perioada mea de declin. Dacă toată lumea aştepta ca aici să mă simt în apele mele, totul a fost pe dos, totul s-a năruit. Nu am reuşit să mă integrez şi performanţele mele au scăzut vizibil cu ochiul liber. Pentru o perioadă am fost trecut pe "linie moartă." Fanii actualului club mă privesc indoielnic, iar fanii pe care încă îi mai iubesc mă blestemă. Poate că trăiesc blestemul lor. Îmi blestem zilele. Plâng în fiecare noapte pe ascuns, dar nimic nu poate întoarce timpul.
A fost cu siguranţă cea mai proastă decizie din viaţa mea să aleg CFC. Fostul meu club are o nouă ascensiune impresionantă, iar eu încerc să îmi revin, dar ştiu, ştiu că nimic nu o să mai fie ca înainte.
Va urma...