miercuri, 12 decembrie 2012

Cei mai buni - partea I




   Avem, după cum ştiţi, unul dintre cele mai bune cupluri de fundaşi centrali din lume. Au acelaşi număr de prezenţe în tricoul naţionalelor lor şi aproape acelaşi număr de meciuri jucate pentru Liverpool. Ei sunt Daniel Agger şi Martin Skrtel. Sunt 2 fundaşi care se completează perfect şi care au multe lucruri în comun. Unul dintre ele ar fi că ambii împlinesc săptămâna aceasta 28 de ani, Agger azi şi Skrtel peste trei zile. În următoarele rânduri vă voi vorbi despre primul dintre ei, urmând ca sâmbătă să vă vorbesc despre Skrtel.

   Daniel Agger este cu adevărat un idol pentru fanii acestui club, un jucător cu un caracter puternic care pare să fie făcut pentru Liverpool. Din 2006 de când a venit de  la Brondby, danezul a fost accidentat cel puţin o dată pe sezon, însă de fiecare dată a revenit. Chiar dacă a suferit atâtea accidentări, Agger nu arată în jocul său niciun pic de teamă.



   Pasiune şi loialitate ar fi primele cuvinte care îmi vin în minte la adresa lui Agger. Să nu uităm câte echipe l-au vrut vara asta, Real Madrid, Barcelona şi Manchester City, care părea să şi-l dorească cel mai mult. Însă Agger i-a dedicat iubire veşnică lui Liverpool, refuzând, poate bani mai mulţi şi prezenţa asigurată în Champions League. El jocă pentru noi, fanii lui Liverpool. Acest tip de jucător cu greu se mai găseşte, defapt acest tip de om cu greu se mai găseşte. Dincolo de fotbal, trebuie să ne gândim la omul Daniel Agger, care merită tot respectul. Şi eu am fost trist că l-am pierdut pe jucătorul Torres, dar nu mi-a părut rău că a plecat omul Fernando Torres. 

   "La Mulţi Ani, Daniel Agger!" O legendă în devenire, un exemplu pentru noi toţi. Respect Agger pentru tot ceea ce face. Şi cu siguranţă, "You'll Never Walk Alone!"

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.