miercuri, 26 ianuarie 2011

AVANCRONICA : Liverpool - Fulham


   Meciul amânat din luna decembrie, Liverpool - Fulham, se va juca astăzi pe Anfield Road, de la ora 22:00, ora României. Sincer, îmi pare bine că s-a amânat pentru că pe vremea aceea era antrenor la Liverpool Roy Hodgson, iar noi puteam să fim martori la o altă înfrângere. Acum însă, Dalglish este la cârma echipei şi nu ne este teamă de nimic. 

  Steven Gerrard revine pentru Liverpool după suspendarea de trei meciuri pe care a primit-o, după partida din FA Cup cu Manchester United. Jucătorii sunt mult mai încrezători după victoria fără drept de apel de pe Molineux Stadium de sâmbătă, scor 3-0, împotriva lui Wolverhampton. Milan Jovanovic s-ar putea întoarce în primul 11 după ce a lipsit cu Wolverhampton datorită unei probleme de sănătate. El însuşi a declarat că speră să se schimbe ceva odată cu venirea regelui Kenny, iar el să joace mai mult. Jamie Carragher este în continuare accidentat.

  La Fulham sunt câteva absenţe importante dar şi câteva reveniri. Dickson Etuhu şi Aaron Hughes vor reveni probabil după ce au lipsit în meciul cu Stoke City de etapa trecută. În tabăra absenţelor, găsim jucători precum Bobby Zamora, Philippe Senderos şi Matthew Briggs accidentaţi, iar Mark Schwarzer este plecat la Asia Cup, acolo unde îl găsim şi pe Brad Jones, portarul nostru de rezervă.

  Lotul de jucători :

Liverpool: Reina, Kelly, Skrtel, Agger, Johnson, Lucas, Meireles, Gerrard, Kuyt, Cole, Rodriguez, Torres, Gulacsi, Aurelio, Kyrgiakos, Poulsen, Shelvey, Jovanovic, Ngog, Spearing, Pacheco.

Fulham: Stockdale, Pantsil, Hangeland, Hughes, Baird, Davies, Riise, Murphy, Sidwell, Etuhu, Duff, Dempsey, E Johnson, Kamara, Gera, Dembele, Etheridge, Salcido, Greening, A Johnson, Halliche.

 Sperăm să obţinem din nou toate punctele şi să ne apropiem cât mai mult de topul clasamentului, acolo unde ne este locul. 

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.