marți, 18 ianuarie 2011

Suarez mai aproape de Liverpool !


  Presa din Albion scrie astăzi că Liverpool a făcut o ofertă pentru atacantul uruguayan al formaţiei Ajax Amsterdam, Luis Suarez. Prima prioritate a lui Dalglish este aducerea unui atacant ca şi suport pentru Fernando Torres, iar Luis Suarez este în topul listei regelui de pe Anfield. 

  Oficialii lui Ajax au confirmat faptul că discuţiile cu Liverpool au început încă din weekend. Uruguayanul a marcat 81 de goluri în 108 meciuri la Ajax, acesta declarând că este foarte interesat de o mutare în Anglia. El crede că parteneriatul dintre el şi Torres ar putea fi la fel ca cel de la naţionala Uruguayului, Forlan - Suarez. 

  În caz că cele două cluburi se vor înţelege, iar Liverpool se va înţelege cu jucătorul, acesta ar putea ajunge în această săptămână pe Anfield. Sperăm ca transferul să se realizeze pentru că Suarez este un jucător fantastic.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.