marți, 3 mai 2011

Suarez vrea glorie europeană

   Kenny Dalglish a făcut o schimbare remarcabilă de la revenirea sa pe Anfield în ianuarie, iar clubul a pierdut doar două meciuri din 14 în Premier League.

   30 de puncte a acumulat Liverpool în perioada de timp în care a urmărit-o pe Tottenham, care mai are de jucat pe Anfield până la finalul sezonului. Acest meci va fi decisiv.

   Luis Suarez nu a putut juca în Europa League acest sezon, pentru că a jucat cu Ajax în grupe, iar de sezonul următor are gânduri mari.

     " Dacă o să ajungem în Europa League obiectivul nostru va fi să câştigăm cupa. Asta ar trebui să fie obiectivul oricărei echipe ce ajunge acolo. "

     " Trebuie să facem tot posibilul ca să câştigăm cât mai multe competiţii. Calificarea în Europa trebuie să ne fie obiectivul. "

     " Când am venit aici am vrut să o ajut pe Liverpool să ajungă acolo, dar când a început a doua parte a sezonului mi-am dat seama că este foarte greu. "

     " Noi am continuat să câştigăm meciuri, am jucat foarte bine şi am obţinut nişte victorii foarte importante. Am sperat că Tottenham va pierde puncte. " a declarat uruguayanul.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.