luni, 10 octombrie 2011

Andre Marriner - central la derby-ul de sâmbătă


'Andre Marriner - conducând eternul derby, la victoria cormoranilor pe Anfield '  

   Deja se simte presiunea derby-ului de sâmbătă, atunci când Liverpool va primi vizita lui Manchester United, în faţa unui Anfield plin ca întotdeauna.

   Federaţia engleză este sub presiune înainte de fiecare meci în care se întâlnesc cele două echipe, problema centralului fiind una delicată. De această dată, Andre Marriner este cel desemnat să conducă partida de la centru, fiind asistat pe margini de S. Ledger şi M. McDonough. Al patrulea central al partidei va fi Phil Dowd.

   Marriner este un arbitru de 40 de ani, care arbitrează în Premier League din 2005. Ultima partidă în care a condus-o pe Liverpool, a fost cea de pe Emirates, în care cormoranii au remizat, scor 1-1, în acel meci nebun care a durat peste 100 de minute, dar pe Manchester United a arbitrat-o ultima dată în acel 5-0 de la Bolton, din acest sezon.

   Ultima partidă condusă de el, între Manchester United şi Liverpool, a fost acel 2-0 de pe Anfield, din sezonul 2009/2010.

   Sperăm să nu comită greşeli în derby-ul de sâmbătă, iar cea mai bună echipă să câştige.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.