marți, 25 octombrie 2011

Gerrard - 'Vrem în Champions League !'

   Căpitanul cormoranilor, Steven Gerrard, a declarat astăzi că ţinta principală a cormoranilor este o calificare în Uefa Champions League, competiţie care le lipseşte foarte mult cormoranilor, de câteva sezoane. 

   De asemenea, englezul a vorbit şi despre importanţa câştigării unui trofeu intern, care îi va face fericiţi pe suporterii formaţiei noastre, aceştia aşteptând din 2006 un asemenea moment.

     " Tot ce vrem este să readucem nopţile europene pe Anfield. Majoritatea amintirilor mele frumoase din carieră, le-am trăit în asemenea meciuri, şi nu vreau să-mi închei cariera, fără să mai joc acolo. "

     " Este greu să stai şi să te uiţi la TV, marţi şi miercuri, când sunt meciurile, când te gândeşti că puteai să fi implicat. "

     " Toată lumea de aici îşi doreşte să joace acolo, şi cu cât mai repede, cu atât mai bine. "

     " În acelaşi timp, FA Cup şi Carling Cup sunt foarte importante pentru mine, deoarece noi suntem implicaţi doar pe trei fronturi, nu şi în competiţiile europene, aşa că, ne putem îndrepta atenţia şi spre Carling Cup. "

     " Nu am mai câştigat o cupă locală din 2006, iar fanii merită acest lucru. Ar fi fantastic pentru oricine! " a mai adăugat căpitanul lui Liverpool.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.