joi, 20 octombrie 2011

Kalou & Adam Johnson - două soluţii ?

   
   Atacantul lui Chelsea, Salomon Kalou, se află în ultimul an de contract cu Chelsea, iar acesta vrea să ştie dacă managerul echipei de pe Stamford Bridge, Andre Villas-Boas, îl mai doreşte în continuare. Până nu îi va fi dat un răspuns clar, Kalou refuză să semneze o prelungire de contract. 

   Liverpool şi Arsenal monitorizează această situaţie foarte bine, încercând probabil o tranzacţie în următoare perioadă de transferuri, care va fi în iarnă. După meciul de aseară, în care echipa londoneză a trecut la pas de Genk în Uefa Champions League, Kalou a susţinut că viitorul său la Chelsea va fi doar din postura de jucător titular, şi nu de rezervă. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, ivorianul îşi va lua adio de la echipă, şi va pleca în iarnă, la o altă echipă care îl doreşte, şi care îi poate oferi un post de titular.

   Pe lângă Kalou, Liverpool pare să fie interesată şi de serviciile lui Adam Johnson, de la Manchester City, care este în aceeaşi situaţie cu jucătorul de la Chelsea.

   
   Dacă ar fi să alegeţi dintre cei doi, pe cine aţi alege?

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.