marți, 22 februarie 2011

Dalglish despre Agger, Gerrard şi Carroll

   Kenny Dalgish a făcut astăzi la conferinţa de presă un "update" cu privire la situaţia fizică a lui Daniel Agger, Steven Gerrard şi Andy Carroll. După spusele lui, Agger este apt pentru meciul de joi cu Sparta Praga, dar pe Steven Gerrard nu-l va forţa să joace. Andy Carroll nu va fi nici el forţat să revină cât mai repede, aşa că, există şanse minime să-l vedem pe bancă la meciul de duminică cu West Ham United, dar cresc şansele la venirea sa pe bancă în meciul cu Manchester United de pe 6 martie. 

     " Daniel este apt acum şi îl luăm în considerare. Steven este aproape şi el dar nu vom forţa un jucător care nu este 100 % refăcut şi pregătit de joc. Cât de mult îşi doreşte Steven să joace aşa de mult ne dorim noi să-l avem. Mai bine mai stă puţin decât să riscăm în acest meci. Cred că trebuie să adoptăm o altă filozofie. Spearing a fost forţat să joace şi acum e accidentat. Prefer să lăsăm mai mult pe bancă un jucător şi să fie refăcut complet, decât să-l forţăm. "

   Cât despre Andy Carroll, Dalglish a negat spusele presei cum că el ar fi pe banca de rezerve la meciul cu West Ham.

      " El a făcut tot ce trebuie şi suntem încântaţi de progresul lui. Mai are de stat puţin până va prinde un meci. El vrea să joace, dar răbdarea este cuvântul cheie în astfel de situaţii. " a adăugat boss-ul de la Melwood.

   Liverpool va disputa joi manşa retur din 16-imile Europa League, iar duminică, cormoranii se deplasează pe Boleyn Ground pentru a juca partida cu West Ham United. Duminica următoare ne vizitează Manchester United, iar acolo ar trebui să-i avem pe Gerrard şi Carroll refăcuţi complet.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.