joi, 24 februarie 2011

Dalglish:"Fanii noştri sunt bine educaţi"

   Kenny Dalglish a susţinut că fanii lui Liverpool sunt bine educaţi şi au un rol important în meciul din această seară. Managerul a susţinut că echipa sa va ataca pentru a obţine calificarea în optimile Europa League. Legenda a mai adăugat că Sparta Praga încearcă să vină şi să obţină calificarea pentru a se duela cu Lech Poznan sau cu Sporing Braga. 

     " Cel mai important lucru la suporterii noştri este faptul că ei fac parte din meciurile noastre şi sunt bine educaţi. Ei ştiu că echipa adversă va veni şi se va apăra, iar acest lucru va fi dificil pentru noi. Fanii trebuie să aibă răbdare pentru că şi noi avem răbdare. Dacă privim înapoi în 1977, la meciul pe care l-am avut cu St. Etienne - a fost o seară minunată. Era 1-1 apoi în repriza a doua au avut 2-1, dar încă ne gândeam că ne mai putem califica. David Fairclouth a marcat un hatrick şi calificarea a fost a noastră. A fost una dintre cele mai frumoase seri europene. Suporterii noştri ştiu regulile din Europa, ştiu cum evoluează jocul şi acest lucru ne va fi de ajutor în duelul cu Sparta. " a declarat antrenorul cormoranilor.

   Meciul va avea loc în această seară de la ora 20:00, ora României, acesta putând fi urmărit pe sport.ro. Vom reveni mai târziu cu avancronica meciului.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.