sâmbătă, 21 ianuarie 2012

AVANCRONICĂ - Bolton v Liverpool

   
   Liverpool se deplasează în această etapă pe terenul lui Bolton Wanderers, echipă situată pe poziţia a 19-a în prima ligă engleză.

   Echipa lui Owen Coyle se află în cea mai bună perioadă a acestui sezon, după ce a obţinut şapte puncte din ultimele cinci dueluri, dar statisticile nu sunt de folos într-un meci contra unei echipe de talia lui Liverpool, care vine pe Reebok Stadium să câştige categoric, fiind înfometată de puncte.

   În ultimele meciuri, formaţia lui Coyle s-a descurcat mult mai bine decât băieţii lui Kenny Dalglish, care trebuie să practice un joc bun astăzi, şi aducă pe Anfield toate cele trei puncte.

   În tabăra gazdelor, goalkeeper-ul Jussi Jaaskelainen a revenit la antrenamente, dar nu este pregătit să joace. Pe lângă acesta, mai lipsesc şi M. Alonso, R. Gardner, Mears, Lee, Holden şi S. Davis. David N’Gog îşi va înfrunta fostul său club, iar acum are ocazia de a demonstra că era mai bine dacă era păstrat în lotul echipei de pe Anfield.

   De partea cealaltă, Kenny Dalglish nu se poate baza în continuare pe serviciile lui Lucas, care se află într-un proces de recuperare după operaţia suferită, iar Jay Spearing este indisponibil după ultimele preconizări. Luis Suarez este suspendat, iar Daniel Agger va reveni în centrul apărării, după micile probleme avute.

   Kevin Friend va arbitra această partidă, fiind asistat pe margini de Richardson şi Turner, iar al patrulea oficial va fi Swarbrick.

   Partida va fi transmisă în România de DigiSport 3, începând cu ora 19.30.

   După semi-eşecul cu Stoke, cormoranii trebuie să obţină victoria la Bolton, pentru a rămâne acolo sus, în lupta pentru poziţia a 4-a. Cu o bună echipă trimisă de Kenny în teren şi cu o tactică roditoare, nu văd cum ar putea să ne scape victoria. Go Reds!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.