duminică, 22 ianuarie 2012

Cadere liberă



     Încă de la început vreau să precizez că sunt frustrat ca şi voi după înfrângerea în faţa lui Bolton. S-a adunat prea mult venin şi trebuie să îl dau afară. Mă scuzaţi dacă nu o să scriu unele lucruri pe placul vostru dar o să încerc în acelaşi timp să fiu obiectiv şi să îmi exprim părerea despre situaţia de la club. Nu ştiu cu ce să încep, să vedem...

     Sezonul trecut pre-Dalglish a fost dezastru. A venit Sir, echipa s-a ridicat, încet dar sigur, până la un punct. Regula salvatorului. A provocat un şoc, mare jucător, în fine... Cam în majoritatea cazurilor, cei care vin ca mantie de vreme rea, plecacă la finalul sezonului. Sir a rămas, dar părerea mea este că mai bine era să se mulţumească cu parcursul acelui retur fantastic. Numai zic decât atât: cred că este depăşit de situaţie, şi ca după Hodgson, am progresat cu Sir, până la un punct, de acum cred că este timpul să lase pe altcineva să ducă munca mai departe. E deja al nu ştiu câtâlea meci în care după înfrângere caută scuze. Dacă trei îţi spun că eşti băut, du-te şi culcă-te.

   Tacticile sunt mereu greşite. Nu mă dau geniu, e doar părerea mea. În general nu joci cu trei jucători de acelaşi profil în teren. Vorbesc de Gerrard, Adam şi Henderson. Nu au făcut nimic prolific, parcă se loveau unul de altul. Ba mai mult eu zic să pornească partida doar cu unul dintre ei şi anume Gerrard. Doar el face diferenţa la mijlocul terenului, cu toate că nu îi mai ies toate, din cauza vârstei. Henderson parcă e, mă scuzaţi, Păcală. Adam nu e de Liverpool, chiar dacă m-a impresionat la început. Încă ceva, ne trebuie un playmaker gen Dembele, dar de clasă. Legat de Henderson, nu ştiu de ce îl forţează. E tânăr, şi chiar dacă a fost adus pe bani mulţi, trebuie să mai stea pe bancă, să intre 20 de minute, să o ia uşor cu acomodarea...în fine... 

   Poate că de Granero e nevoie la centrul terenului. În Spania se vorbeşte frumos despre el, char nesuferitul de Mourinho îl ridică în slăvi cu toate că nu prea apelează la serviciile sale. Eu cred că ar face treabă bună în echipa lui nu-ştiu-pentru-cât-timp-Kenny.

   Eu simt că Sir o să câştige Cupă Ligii şi o să plece, exact ca Hagi la Galatasaray, în al nu-ştiu-câtâlea mandat. Şi din tinerii pe care i-a adus o să se mândrească că l-a descoperit pe X.

   E o seară mizerabilă, fără îndoială dar numai daţi vina pe arbitraj. Echipa nu joacă şi ăsta e factorul care ne înnebuneşte, chiar dacă ne vine greu să recunoaştem.

   După cum am scris la comentariul postării de ai jos, sunt curios dacă Sir a învăţat ceva din această înfrângere usturătoare, umilitoare. Nu e primul rezultat frustrant cu o echipa care se luptă pe puncte ca pentru aer.

   În atac mă scuzaţi dar, sunt sătul de Carroll. Să nu se facă achiziţii, nu avem nevoie. O se ne bazăm pe Bellamy şi peste 10 ani. Suarez săracu...

   Parcă echipa se "strică" din atac în jos. De la Carroll în jos. Atacul suferă cumplit, mijlocul - prea evident şi decând cu Bolton şi apărarea...ce e de făcut... 

   Sper ca acum, în ultimul ceas Sir să se trezească şi să conştientizeze faptul că e nevoie de jucători care să facă diferenţa. E nevoie de fotbalişti de clasă. Cum City şi-a ridicat echipă peste noapte, putem şi noi. Cu toate că prezentul este gri, proiectul pentru viitor arată bine. Cu bani şi promisiuni poţi să atragi talentele la club. City e un exemplu păstrând proporţiile.

   Echipa este în cădere liberă, singurul lucru care poate să ridice moralul sunt cele două cuvinte din imn: " WALK ON! "

   Mă scuzaţi dacă ideile le-am pus într-o ordine nefirească.

   Mottoul acestui club a ajuns un stil de viaţă pentru mine şi mă îmbrbătează când mi-e greu, sper că situaţia de la club să se redreseze cât mai repede şi să avem stabilitate.

   You'll Never Walk Alone!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.