miercuri, 18 ianuarie 2012

Bent & Defoe - vine oare cineva în această campanie ?

   
" Darren Bent (n.23) şi Jermain Defoe (n.18) - coechipieri la Tottenham "

   În ultima perioadă, presa din Albion l-a dat pe Jermain Defoe ca fiind atacantul pe care Liverpool îl va cumpăra în această campanie de transferuri. Cu toate acestea, dacă stăm şi ne gândim bine, englezul din atacul lui Tottenham 'nu îndeplineşte cerinţele vârstei' pe Anfield, ştiind foarte bine că Dalglish se bazează mult pe jucătorii tineri, iar Defoe are 29 de ani. În ciuda acestui aspect, foarte multă lume consideră că aducerea sa ar aduce un mare plus echipei, fiind un fotbalist cu experienţă, ceea ce îi lipseşte lui Liverpool în faţa porţii.

   Pe de altă parte, un alt mare nume vehiculat în ultima perioadă a fost cel al lui Darren Bent, atacantul formaţiei Aston Villa. Managerul echipei din Birmingham, Alex McLeish, este gata să-l vândă pe Bent, însă contra unei sume mulţumitoare.

     " Nu îmi este frică de faptul că aş putea pierde jucători. Dacă vom primi o ofertă atractivă, vom lăsa orice jucător să plece. " a declarat McLeish. 

   În condiţiile prezentate mai sus, Kenny Dalglish s-ar putea afla într-o dilemă: să-l aducem pe Defoe, jucător care costă 20 de milioane şi are 29 de ani sau să-l aducem pe Bent, jucător care costă 24 de milioane şi va împlini 28 de ani în februarie?

   Antrenorul de pe banca lui Liverpool s-ar putea orienta şi către alţi jucători din alte campionate, dar cum am trecut de jumătatea perioadei de transferuri şi se apropie încetul cu încetul sfârşitul acesteia, nu aş exclude aducerea unui atacant dintre cei doi menţionaţi mai sus, la preţul prezentat.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.