vineri, 13 ianuarie 2012

Dalglish - despre perioada de transferuri

 
   La conferinţa de presă care s-a încheiat cu puţin timp în urmă, Kenny Dalglish a vorbit şi despre politica de transferuri de la Liverpool, susţinând că este mulţumit de lotul pe care îl are în momentul de faţă la dispoziţie.

   Managerul scoţian nu anticipează prea multe mutări în această lună, chiar dacă are tot ceea ce trebuie la dispoziţie pentru a aduce măcar un alt jucător.

     " Avem opţiunea de a fi activi pe piaţa transferurilor dacă vrem, iar dacă o vom face, totul va fi liniştit. Nu fugim după cineva în această perioadă de transferuri; suntem mulţumiţi de jucătorii pe care îi avem. "

     " Nu vom fi foarte preocupaţi de aducerea altor jucători, dar este posibil să fim foarte puţin activi. " a mai adăugat Dalglish.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.