miercuri, 25 ianuarie 2012

CARLING CUP: Liverpool v Manchester City

   
   În această seară, suporterii cormoranilor vor avea parte de cel mai decisiv şi mai important meci de la venirea lui Dalglish la cârma echipei. Liverpool trebuie să apere avantajul golului obţinut în manşa tur a partidei de pe Etihad Stadium, după reuşita lui Steven Gerrard din penalty, dar suntem siguri că şi Manchester City vine pe Anfield cu gândul la finala de pe Wembley.

   Băieţii lui Kenny nu au pierdut nici un meci în acest sezon pe teren propriu, dar ştim prea bine că rezultatele de egalitate ne-au răpus de foarte multe ori. Ne bucurăm însă de faptul că Liverpool este foarte obişnuită cu această competiţie, fiind echipa care a câştigat-o de cele mai multe ori. După înfrângerea cu Bolton Wanderers din etapa trecută, cormoranii au ceva de demonstrat suporterilor, iar dorinţa câştigării unui trofeu în acest sezon, îi va motiva şi mai mult.

   Chiar dacă au câştigat împotriva celor de la Tottenham cu scorul de 3-2, printr-un gol marcat în minutul 94, Manchester City nu se simte prea bine în ultima vreme, câştigând doar trei din ultimele şapte partide, în toate competiţiile. Roberto Mancini îşi doreşte foarte mult o calificare în finală, ştiind că echipa sa nu a mai triumfat în această competiţie din 1976.

   Aruncând o privire asupra echipei gazdă, Kenny Dalglish nu se poate baza pe serviciile lui Lucas Leiva, jucător care a revenit la Melwood în cursul acestei săptămâni, după operaţia suferită în Brazilia. Procesul său de recuperare continuă, sub mărita atenţie a medicilor echipei. Jay Spearing este incert, după ce a ratat şi duelul cu Bolton Wanderers, iar Charlie Adam va fi cel mai probabil jucătorul care îl va înlocui la mijloc, acolo unde Dalglish are mult de muncit, pentru a organiza foarte bine atât faza defensivă, cât şi cea ofensivă. Luis Suarez este suspendat în continuare, iar Andy Carroll va primi mai mult ca sigur o nouă şansă în atacul echipei de pe Merseyside.

   De partea cealaltă, Roberto Mancini nu se poate baza pe serviciile căpitanului său, Vincent Kompany, acesta ispăşindu-şi ultima etapă de suspendare. De asemenea, Mario Balotelli se află într-o situaţie incertă, fiind nevoit să aştepte până la ora 18, pentru a vedea dacă poate juca sau nu, în caz că formaţia de pe Etihad Stadium se hotărăşte să conteste decizia federaţiei de a-l suspenda timp de patru meciuri, ţinând cont de intervenţia dură asupra lui Scott Parker, din meciul cu Tottenham Hotspur. Chiar dacă controversatul star italian va lipsi, Mancini beneficiază de o forţă mare în atac, având jucători precum Samir Nasri, David Silva, Sergio Aguero sau Edin Dzeko. 

   Phil Dowd va conduce de la centru această dispută decisivă, transmisă în România de canalul Sport1.

   Putem spune că acesta este cel mai puternic meci pe care îl are Liverpool în ultima vreme, având marea şansă de a juca în finala Cupei Carling, acolo unde vom da de Cardiff City, în cazul în care băieţii vor merge mai departe. Suntem încrezători că greşelile din ultimele partide vor fi evitate, iar Dalglish va şti cum să trateze acest meci atât de important pentru toată suflarea fanilor.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.