marți, 31 ianuarie 2012

CARROLL PROGRESEAZĂ: Wolves 0-3 Liverpool

   
   Liverpool a reuşit să obţină prima victorie pe teren străin din noul an, după ce a trecut fără prea mari probleme de Wolverhampton Wanderers, cu scorul de 3-0.

   Partida a început bine pentru cormorani, care au preluat controlul jocului încă din primele minute. Doar Edwards a mai pus în pericol poarta lui Reina, fiind singurul jucător din echipa gazdelor care a expediat singurul şut pe poartă, pe toată durata meciului. Kenny Dalglish a făcut mici experimente în prima repriză, după cum obişnuieşte, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 0-0.

   În repriza secundă, jocul echipei s-a schimbat, iar Andy Carroll a deschis scorul în minutul 52, spre deliciul multor fani care încă mai au încredere în masivul atacant britanic. Craig Bellamy a dus scorul la 2-0, după ce a marcat cu un plasat în minutul 62. Wolves s-a aruncat în atac din acel moment, iar în minutul 78, după o fază la care apărarea gazdelor a fost făcută şah-mat, Dirk Kuyt a marcat golul care a şi stabilit scorul final.

   Aşadar, după egalul ocupantei poziţiei a 4-a, Chelsea Londra, pe terenul lui Swansea City (1-1, după ce oaspeţii au egalat prin autogolul lui N. Taylor, în minutul 92), Liverpool s-a apropiat la doar patru puncte de locul care duce în Uefa Champions League. În următoarea partidă, Liverpool o va întâlni pe Tottenham Hotspur, într-un meci ce va avea loc pe Anfield, pe 6 februarie, începând cu ora 22.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.