duminică, 22 ianuarie 2012

Zvonurile de azi, de ieri şi de mâine


     Înfruntând chiar şi echipa cu cea mai pentetrabilă apărare s-a văzut ieri că nu se poate face diferenţa cu un atac impotent şi un mijloc de teren fără idei. Iată care sunt ultimii jucători curtaţi de Liverpool:

- Esteban Granero - se pare că fotbalistul spaniol este foarte aproape de Liverpool. Şi Malaga este interesată de serviciile sale, dar agentul fotbalistului spune că Granero este aproape de o mutare în Premier League.
- Nikica Jelavic - e foarte aproape de Liverpool, potrivit spuselor lui McCoist. Croatul a atras şi atenţia lui West Ham sau QPR, dar se pare că optează pentru un transfer pe Anfield, lucru confirmat şi de tatăl său.
- Milos Krasic - se pare că sârbul este pe făraş la Juventus şi echipa noastră a intrat în cursa pentru obţinerea semnăturii sale. Tranzacţia s-ar putea reliza şi sub forma unui împrumut.
- Keisuke Honda - cu toate că antrenorul lui ŢSKA Moscova a declarat că japonezul nu e de vânzare, acum pare dispus să renunţe la serviciile sale, lăsându-l să plece în Italia, la Lazio.
- Moussa Sow - un alt super-atacant curtat recent de Liverpool, se pare că este aproape să semneze cu gruparea turcă - Fenerbahce, după ce clubul său a acceptat oferta primită.
- Joao Carlos Teixeira - tânărul de la Sporting Lisabona se pare că încă nu a poposit pe Anfield, dar este foarte aproape. Aşteptăm ca acest transfer să fie confirmat de oficiali.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.