duminică, 4 noiembrie 2012

UN NOU EGAL: Liverpool 1-1 Newcastle


   Deşi avea mare nevoie de victorie, Liverpool nu a reuşit decât o remiză pe teren propriu, în faţa echipei de pe St. James Park, Newcastle United.

   Meciul a început cu băieţii lui Rodgers în atac, care au pus stăpânire pe minge încă din primele minute. Newcastle nu s-a arătat deloc în atac, până în minutul 43, atunci când Cabaye a reuşit să deschidă scorul, marcând în urma unui şut foarte frumos.

   În repriza secundă, Rodgers a apelat la Shelvey şi Downing, singurele soluţii cât de cât ofensive de pe banca atât de slăbită a cormoranilor. Soarta partidei a fost redresată în minutul 67, atunci când Suarez preia magnific pe piept, reuşind să înscrie în poarta lui Krul. Fundaşul oaspeţilor, Coloccini, a primit cartonaşul roşu în minutul 84, însă încercările cormoranilor de a obţine victoria nu au dat roade.

   Aşadar, Liverpool obţine a cincea remiză din zece partide în Premier League, clasându-se pe locul 12, la şase puncte de poziţia a patra. Pentru băieţii lui Rodgers urmează partida cu Anzhi din Europa League, iar mai apoi, Stamford Bridge va găzdui derby-ul etapei viitoare, acolo unde cormoranii trebuie să obţină puncte.

Aşteptăm opiniile dumneavoastră cu privire la jocul, rezultatul şi evoluţia acestei partide.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.