Roy Hodgson nu a
avut parte de o primire ostilă la revenirea pe Anfield.
A fost primit ca
un adversar oarecare, un adversar aflat în postura de manager îşi care aduce
echipa pe terenul lui Liverpool cu speranţa să obţină punct/e.
Fotbalul
practicat de West Brom s-a bazat, după cum era de aşteptat, pe greşelile
cormoranilor sau pe tentativele timide de a ataca. Era clar că nu o să ajungă
foarte des în faţa porţii, aşa că fiecare apropiere a fost periculoasă.
În prima repriză
l-am remarcat pe Pepe Reina. L-am redescoperit. Portarul spaniol a fost foarte
vigilent şi a avut două intervenţii decisive. L-am remarcat şi pe Carroll,
suveran în duelurile aeriene şi foarte determinat.
În minutul 10, după o recuperare la mijlocul terenului a lui Carroll, Suarez a irosit prima ocazie de gol a partidei, fiind blocat in extremis de un fundaş advers.
Enrique cu un şut
de la 25 de metri ne-a adus aminte de şuturile altui fundaş stânga care şuta
surprinzător: Aurelio. Spaniolul a şutat însă mult peste poartă (min16).
Altă fază
importantă s-a consumat în minutul 20 când Suarez a centrat oportunist la 1
metru paralel cu linia porţii, dar Agger a avut o reacţie târzie şi nu a reuşit
să împingă mingea în poartă.
La faza
următoare, Maxi a forţat un unsprezece metri, dar ar trebui să fie mulţumit pentru
că nu s-a ales cu un cartonaş galben, după ce a cam simulat faultul.
În minutul 35
Spearing şi-a încercat şi el norocul la poarta lui Foster, cu un şut sănătos,
însă inexact.
După ce a cedat iniţiativa pentru puţin timp, Liverpool a pus stăpânire pe finalul primei reprizei, ratând ocazii neclare, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 0-0.
La pauză nu au
fost modificări.
În minutul 50 şi
în minutul 60, Henderson, respectiv Kuyt au lovit barele porţii lui Foster.
În minutul 66 probabil toţi suporterii cormorani şi-au pus mâinile în cap la o ocazie multiplă ratată de cormorani.
Poate de
aşteptat, west Brom a deschis scorul în minutul 75 prin Odemwingie.
Până la fluierul
final, Liverpool a presat incontinuu. Centrari nenumărate, ocazii una peste
alta... în zadar.
West Brom s-a
impus, incredibil dar adevărat. La finalul zilei, doar scorul contează.
De remarcat poate
şi parteneriatul dintre Henderson şi Spearing, care a arătat bine. A fost însă
foarte puţin productiv, în sensul concret al cuvântului.
După un asemenea
meci, eu nu pot să vă dau să citiţi decât asta:
Intr-o zi pe cand mergea cu apostolii sai, trecura pe langa hoitul unui caine. Apostolii spusera: "Gretos mai duhneste cainele asta!"
Iar Iisus zice:
"Dar cat de albi sunt dintii lui!"
Sper să
înţelegeţi.