sâmbătă, 14 aprilie 2012

SUNTEM ÎN FINALĂ: Liverpool 2-1 Everton



   Liverpool reuşeşte să atingă o nouă finală în acest sezon, după victoria în faţa lui Everton, cu scorul de 2-1. Câştigarea Carling Cup nu este suficientă pentru băieţii lui Kenny, care doresc să se impună şi în finala FA Cup de pe 5 mai.


   Partida a început mai bine pentru Everton, care a deschis scorul prin Jelavic, în urma unei greşeli făcute de Jamie Carragher. Poată că era mai echitabil un egal, dar la pauză caramelele au intrat în avantaj.

   În repriza secundă, Kenny Dalglish a reuşit să-şi motiveze jucătorii, iar dorinţa acestora de a întoarce scorul s-a văzut din primele minute. Andy Carroll a ratat o oportunitate uriaşă, dar Luis Suarez a reuşit să egaleze, după o greşeală a lui Distin, care a trimis prea încet mingea spre propriul portar. Ocaziile cormoranilor au continuat la poarta rivalei, însă toată lumea aştepta minutele de prelungire. În minutul 87, Andy Carroll a reuşit să aducă victoria echipei de pe Anfield, printr-o lovitură de cap care l-a transformat pe acesta în idolul suporterilor. Everton nu a mai contat prea mult în atac, iar cântecele de bucurie ale miilor de cormorani prezenţi la meci au răsunat pe măreţul Wembley.

   87.231 de spectatori au asistat la această partidă, iar Liverpool aşteaptă acum să-şi afle adversara din finală. Tottenham Hotspur şi Chelsea Londra se vor întâlni mâine, pentru a stabili cealaltă echipă care se va bate pentru câştigarea celui mai vechi trofeu din lume - FA Cup. You'll never walk alone!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.