marți, 22 martie 2011

Aquilani - Juve îl doreşte permanent

   
   Jucătorul împrumutat de Liverpool la Juventus, italianul Alberto Aquilani, ar putea rămâne şi din vară acolo. Există şanse mari să se întâmple acest lucru, mai ales că juventinii şi-l doresc foarte mult. Reprezentantul jucătorului, Franco Zavaglia, a susţinut că Aquilani este gata să-şi extindă şederea sa la clubul din Torino.

     " Juve are prioritate aşa că nu cred că îl vor lăsa să scape. Pe 30 iunie, Juventus va fi capabilă să-l cumpere pe Aquilani, iar eu cred că ei ar trebui să se mişte încă de acum. Înţelegerea dintre Juventus şi Liverpool este tot acolo, totul depinzând de dorinţa lui Juve. Cred că Aquilani va rămâne la Juventus şi nu vor exista obstacole pentru a împiedica acest lucru. " a susţinut Franco Zavaglia, impresarul lui Alberto Aquilani.

   Dacă nu mai vine Aquilani, suntem forţaţi să mai aducem un mijlocaş central, iar acesta cred că va fi Charlie Adam, starul lui Blackpool. Scoţianul se află într-o formă de zile mari, şi şi-a exprimat dorinţa de a semna cu clubul de pe Anfield.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.