miercuri, 2 martie 2011

Veşti bune de pe Old Trafford !

   Înaintea confruntării de duminică, Liverpool a primit veşti bune de pe Old Trafford. Cei mai buni fundaşi centrali de la Manchester United vor lipsi în duelul cu cormoranii lui Dalglish. Rio Ferdinand (accidentat) şi Nemanja Vidic (suspendat) nu vor face deplasarea pe Anfield, urmând să fie înlocuiţi în defensivă cel mai probabil cu Wes Brown şi Chris Smalling. De absenţa lui Vidic eram siguri pentru că el a luat roşu în meciul cu Chelsea de ieri, iar Ferguson a declarat astăzi că nici Ferdinand nu va face deplasarea pentru că nu este încă recuperat complet după accidentarea suferită.

   Aceste veşti îi priesc foarte mult lui Dalglish în ceea ce priveşte confruntarea de duminică. Carroll ar putea reveni şi de ce nu, ar putea să şi înscrie dacă va intra.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.