sâmbătă, 19 martie 2011

Luis Suarez - despre Andy Carroll şi Premier League

   
   Atacantul uruguayan al cormoranilor, Luis Suarez, s-a arătat foarte încântat de ideea perechii dintre el şi Andy Carroll în atacul lui Liverpool. El susţine că cei doi au calităţile necesare pentru a se completa unul pe altul.

     " Andy a arătat la Newcastle că este un jucător foarte bun, iar acum cred că putem forma un parteneriat foarte bun în atac. Toţi atacanţii sunt foarte buni la această echipă, iar mie îmi face plăcere să joc cu oricare dintre ei, dar cred că forţa lui Andy în joc ne face să ne completăm foarte bine unul pe altul. "

   Luis a marcat un gol de când a venit la Liverpool şi a participat la câteva goluri. El înţelege cât de diferit este campionatul Angliei de cel al Olandei, dar iubeşte provocarea de a se adapta în Premier League. 

     " În alte ligi din Europa, apărarea joacă foarte strâns. Nu prea este loc pentru atacanţi. Dar aici, datorită ritmului din joc, ai spaţiu destul. Este mult mai competitiv. La Ajax ştiam că unele meciuri o să le câştigăm sigur, dar aici echipele mici le înving pe cele mari. Pentru jucători ca mine, jocul este mult mai deschis şi mă bucur de asta. " a mai adăugat Suarez.

   S-a văzut până acum foarte bine de ce este în stare Suarez. Dacă îi acorzi puţin spaţiu, face jaloane cu tine şi este aproape imposibil să-l opreşti. Cred că îi place aici în Premier League şi se va adapta foarte uşor. Go Suarez !

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.