vineri, 18 martie 2011

Reina rămâne încrezător

   Chiar dacă Liverpool a fost eliminată nemeritat din Europa League, goalkeeper-ul spaniol din poarta cormoranilor, Pepe Reina, rămâne încrezător că Liverpool poate progresa în continuare sub conducerea lui Kenny Dalglish. De asemenea, el crede că Liverpool mai poate prinde locul cinci în Premier League, pentru a ajunge în Europa League la anul. Încrederea şi seria de jocuri reuşite ale cormoranilor, sperăm că vor începe de sâmbătă, atunci când Liverpool se deplasează la Sunderland pentru a obţine toate punctele. 

     " Trebuie să ne revenim acum - ăsta e fotbalul. Este vorba în mare parte de cum o să reacţionezi după această eliminare. Noi suntem Liverpool şi trebuie să reacţionăm! Am fost mai buni în ultimele trei luni, iar acest lucru este pozitiv. Suntem dezamăgiţi ştiind că nu ne mai putem bate pentru acest trofeu. Acum trebuie să ne asigurăm că terminăm cât mai sus în clasament. Este un moment dificil dar mai sunt două luni de jucat. Nouă meciuri mai sunt până la final şi multe puncte puse în joc. Tottenham are meciuri şi în Champions League, aşa că putem ajunge pe cinci. " a declarat Pepe după meciul de aseară.

   Nu este greu să ajungem pe cinci. Tottenham are un program mult mai uşor decât al nostru, dar ei joacă şi în Champions League, sperând să revină mai obosiţi de acolo. Iată programul până la final ale celor două echipe :
  1. Sunderland - Liverpool & Tottenham - West Ham United
  2. WBA - Liverpool & Wigan - Tottenham
  3. Liverpool - Manchester City & Tottenham - Stoke City
  4. Arsenal - Liverpool & Manchester City - Tottenham
  5. Liverpool - Birmingham & Tottenham - WBA (poate ne ajută Hodgson)
  6. Liverpool - Newcastle & Chelsea - Tottenham
  7. Fulham - Liverpool & Tottenham - Blackpool
  8. Liverpool - Tottenham
  9. Aston Villa - Liverpool & Tottenham - Birmingham City
  10. Tottenham - Arsenal (restanţa).

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.