marți, 1 martie 2011

Kenny repară erorile la Melwood !

   
   Kenny Dalglish a întâmpinat jucătorii azi la Melwood după meciul de duminică, pentru a repara erorile din meciul cu West Ham, acestea ducând la înfrângerea lui Liverpool cu scorul de 3-1. Antrenorul nu a avut nimic de comentat la scorul de 3-1 pentru West Ham, el afirmând că echipa gazdă a meritat această victorie, dar acest meci a trecut, iar acum echipa se pregăteşte intens pentru derby-ul cu United de duminică. 

   O a treia victorie consecutivă pe Anfield în faţa lui Manchester United, ar asigura şi mai mult pentru Liverpool un loc de cupă europeană, şi i-ar reduce şansele lui Ferguson în drumul spre câştigarea celui de-al 19-lea titlu. 

   Cât despre greşelile făcute cu West Ham, Dalglish a anunţat :

      " Vom sta jos cu jucătorii şi vom arunca o privire la meci, să fim siguri că au învăţat ceva din asta. Vom vedea unde am greşit şi vom încerca să reparăm lucrurile. Lucrul care m-a încântat, a fost că noi am avut puterea de a reveni în joc, iar în ultimele 20 de minute am jucat bine. Vom merge mai departe dar nu vom trece cu vederea greşelile pe care le-am făcut. " 

   Kenny Dalglish poate pregăti meciul cu Manchester United foarte bine, având în vedere că diavolii joacă astăzi pe Stamford Bridge, în compania lui Chelsea, acolo unde noi am învins cu 1-0 cu câteva etape înainte.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.