duminică, 18 martie 2012

ANALIZA PARTIDEI: Liverpool 2-1 Stoke


   Două victorii la rând ... o fi începutul unei serii continue de rezultate pozitive pentru Liverpool sau mai bine aşteptăm să vedem rezultatul partidei contra lui QPR?

   Băieţii au practicat un joc bun în partida de astăzi, iar echipa este din nou pe drumul cel bun, însă mă întreb cât va dura această perioadă bună? Când suntem în culmea fericirii, atunci jucătorii o cam gafează şi iarăşi apar acele discuţii tipice în care sunt incluse transferurile, demiterea antrenorului, ura pentru americani, etc. Deocamdată ar trebui să lăsăm aceste lucruri deoparte şi să ne bucurăm de actuala situaţie în care ne aflăm.

   Este a doua partidă din acest sezon în care Liverpool a arătat ca un adevărat lider al campionatului. După ce am marcat golul de 2-1, nu am încetat să atacăm, dar am acordat o mai mare atenţie fazei defensive, iar băieţii s-au descurcat bine. Jose Enrique ăsta e absolut fantastic. Chiar spunea comentatorul partidei că acest jucător este fundaşul stânga care nu ar trebui să lipsească din naţionala Spaniei. Stewart Downing m-a impresionat, mai ales la faza golului unde şi-a arătat clasa prin modul în care a gândit acea fază şi prin modul în care a finalizat. Chiar m-am bucurat foarte mult pentru el, fiind la al doilea gol în tricoul cormoranilor. Carroll a jucat bine ca pivot, iar fanii l-au apreciat. Cât despre Suarez, golul a fost foarte frumos, la fel ca şi evoluţia sa, dar sper ca accidentarea suferită de acesta să nu fie serioasă pentru că Dalglish are nevoie de el. Mult mai îngrijorat sunt de accidentarea lui Kelly, dar până miercuri ar putea reveni Johnson.

   Calificarea este meritată în opinia mea, iar în semifinale aşteptăm câştigătoarea dintre Sunderland şi Everton. Dacă stau bine şi analizez, am căzut bine, mai ales că în cealaltă semifinală se va întâlni Chelsea cu câştigătoarea dintre Tottenham şi Bolton. Îmi era puţină frică de Tottenham şi de Chelsea, dar îmi pare bine că se pot întâlni amândouă. Cât despre adversarele noastre, aş prefera-o pe Everton. Sunderland este o echipă mult mai incomodă, ceva de genul lui Stoke, care are un antrenor bun, însă nu stau acum cu morcovu' în pantaloni. Totuşi, suntem Liverpool şi trebuie să ne respectăm statutul de echipă superioară din toate punctele de vedere.

   Ca şi concluzie pot să spun că băieţii m-au mulţumit astăzi, dar aştept acum partida de pe Loftus Road, acolo unde ne aşteaptă o echipă puternică din punct de vedere valoric. Sper să facem un joc bun în primul rând, care să ne aducă mai apoi victoria. Trebuie să câştigăm acolo, dar până data viitoare ... You'll never walk alone!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.