sâmbătă, 3 martie 2012

TOTAL NEMERITAT: Liverpool 1-2 Arsenal

 
   Cum era şi de aşteptat, ghinionul a urmărit-o pe Liverpool pe întreaga durată a partidei a astăzi. Cormoranii nu au reuşit să tranşeze meciul cu Arsenal în favoarea lor, deşi meritau acest lucru.

   Partida a început bine pentru echipa de pe Anfield, care s-a aşezat rapid în terenul oaspeţilor. După un penalty obţinut de Suarez, Kuyt nu reuşeşte să marcheze, în urma celor două intervenţii salvatoare ale lui Szczesny. Presiunea băieţilor lui Dalglish a crescut, iar în minutul 23 a venit şi golul, în urma unei respingeri în propria poartă a lui Koscielny. După două minute, şutul lui Suarez ţinteşte bara porţii portarului polonez, iar în minutul 31, după o eroare în centrul apărării gazdelor, Van Persie reuşeşte să marcheze golul egalizator. Liverpool mai ţinteşte din nou bara până la pauză, dar la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1.

   În repriza secundă, Arsenal a ieşit mai motivată de la vestiare, însă nu a contat prea mult în atac. Liverpool putea să se desprindă la unele faze, dar ghinionul a persistat în tabăra cormoranilor. Accidentarea lui Arteta l-a făcut pe centralul partidei să acorde opt minute de prelungire, iar faza decisivă a venit în minutul 92, atunci când Van Persie l-a surprins pe Reina cu un şut din unghi la colţul scurt, minge ce putea fi prinsă de goalkeeper-ul spaniol. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-2, chiar dacă Liverpool a dominat clar la capitolul statistici: posesie (57-43), lovituri de la colţ (12-0), etc.

   Se pare că unul din ultimele trenuri a fost pierdut de Liverpool, care este nevoită să facă un final de sezon perfect pentru a mai spera la un loc de Champions League, ceea ce nu prea este posibil. Calificarea în Europa League este asigurată după câştigarea Carling Cup, dar rămâne să vedem ce surprize plăcute sau neplăcute ne va mai oferi echipa de la Melwood. Cert este că rezultatul partidei de astăzi a fost total nedrept, dar trebuie să ne conformăm pentru că ăsta e fotbalul. You'll never walk alone!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.